Dragi parinti,

Imi e mult mai usor sa comunic cu copiii decit cu parintii!
Desi, ar trebui sa fie altfel, pentru ca si eu sunt parinte si ar trebui sa fiu mai empatica cu parintii. Si, cu toate astea, nu e asa!
Poate pentru ca in Ego-ul meu, dintre cele trei ipostaze de ADULT, PARINTE SI COPIL, ma simt mai mult copil? E posibil, poate ca acesta este si motivul pentru care interactionez atat de bine cu copii.

M-am gandit: ce ar fi interesant sa spun parintilor?
Ascultam, la radio, pareri despre bataia aplicata copiiilor! Daca este bine sa educam si sa disciplinam copiii prin bataie? Dumneavoastra ce parere aveti?
Poate fi un copil disciplinat cu bataia?

Cultural si transgenerational acceptam bataia. Am primit si noi bataie, unde da mama sau tata creste, ca doar bataia e rupta din Rai, etc.
Dar oare e asa?

Ducem cu noi, din generatie in generatie, bataia? Eu cred ca da.
Tot mai mult copii protesteaza, in fel si fel de forme, la bataie. Si, parca nimeni nu vede, parca nimeni nu aude. Parintele, disperat, spune: "Domnule, l-am batut de l-am rupt si a doua zi a facut mai rau! Nu ma mai inteleg cu el! Eu nu stiu ce e cu copilul asta!"

Parintele nu poate intelege ca, de fapt, copilul protesteaza! Mai ales ca bataia nu vine singura, ea vine si cu abuzul psihic. Copilul e jignit, e umilit, uneori e pedepsit pe nedrept doar pentru ca parintele e nervos si nu are pe cine-si descarca nervii.
Ganditi-va cat de inegale sunt cele doua forte, parintele mare si voinic, autoritatea din casa, cel de care toata lumea asculta si copilul mai mic, mai neajutorat, cel care poate suporta orice doar pentru ca e copil si nu are ce face, nu are cui sa se planga. Este oare corect sa lovesti pe cineva mai slab decit tine, aflat intr-o pozitie defavorizata?
Nu, nu este corect, numai daca privim din aceasta ipostaza, dar lucrurile sunt mult mai complicate.

La randul sau, copilul, furios de bataia pe care a primit-o, se gandeste sa procedeze la fel si merge la scoala si incepe sa-i bata pe colegii mai blanzi, mai slabi decit el. Frustarile lui trebuie sa rabufneasca, si el poate fi tare in fata cuiva! Si, bataia din casa se muta la scoala, pe strada, la joaca. Va arat eu cine e mai tare! Traiasca forta fizica, ea invinge!

Daca si in acceptiunea dascalilor, si a celor care ar trebui sa-i protejeze pe copii, bataia e rupta din Rai, atunci copilul devine foarte vulnerabil. El este batut acasa, este batut la scoala, este batut pe strada si nimeni nu riposteaza, pentru ca totul ni se pare firesc, ni se pare normal.

Cand eram copil ma batea mama, era mereu nervoasa si intodeauna gasea motive sa ne bata pe mine si pe sora mea. M-am inchis in mine si ma ascundeam in citit. Tata statea mai putin cu noi, dar nu era adeptul batatii. Lui ii placea mai mult sa discute cu noi si sa ne faca sa intelegem anumite principii de viata. Ii facea tot timpul observatie mamei mele ca ne bate, ii interzicea sa ne loveasca si, cu toate astea, ea a continuat sa ne bata, pana pe la liceu.

Am crescut insa si totdeuna am avut un respect deosebit pentru tatal meu. Ce am simtit legat de mama mea, in primul rind, nu am putut s-o mai respect.

Interesant este ca, uneori, doar un copil din familie primeste bataie, el este tapul ispasitor pentru tot ce se intimpla rau acolo. Chiar si ceilalti frati imita comportamentul parintilor si il bat doar pe acel copil din familie, parca special ales sa duca toata povara pumnilor. Exista o respingere a unui anume copil de catre parintele sau?

S-au scris tomuri intregi despre copilul respins. E cel mai dureros pentru un copil sa vada, sa simta, ca parintele il respinge! Nu-l suporta, indiferent cat de mult se straduie copilul sa-i dovedeasca ca el merita atentia parintelui, acesta il refuza!
E posibil ca parintele sa nu-si fi dorit acest copil, sa aiba suspiciuni ca nu-i copilul lui, sau pur si simplu sunt anumite persoane pe care nu le placi. Nu ai motive obiective, dar nu le placi pur si simplu!

Contrar la ce ar trebui sa se intimple, cand copilul devine adolescent, si mai tirziu adult, el ramane un dependent de familie, el are aceasta nevoie permanenta de a-i dovedi parintelui sau ca el este bun, ca s-a realizat in viata. Cerseste aproape recunoasterea parintelui iar acesta nu-i da satisfactie!

In tinerete, marea problema a noastra, a parintilor, este ca avem prea multe nevoi ale noastre, sa studiem, sa ne facem o cariera, sa petrecem timpul liber cu prietenii si multe altele. Nu prea avem timp de copii! Ii lasam la bunici, in cel mai fericit caz, daca nu, pe la crese sau cu cate un strain in casa. Copilul mic, cum e si firesc, se ataseaza de persoana care-l ingrijeste si care petrece cel mai mult timp cu el. Parintele devine ofensat, spune ca investeste atatia bani pentru copilul sau dar acesta nu raspunde asteptarilor sale.

La pubertate e cel mai rau, atunci copiii incep sa migreze din familie catre gasca de prieteni. Atunci, el este cel mai vulnerabil. Atunci, daca parintele nu are timp pentru el, daca nu observa la timp ce se intampla cu copilul, acesta poate avea o decadere majora, incepe sa fumeze, sa chiulesca, sa mearga in medii rau famate, sa se drogheze, sa se tatueze sau sa-si puna cercei peste tot, cat mai vizibili.
Copilul, de fapt, vrea sa atraga atentia asupra lui, "hei, parinte ocupat, sunt aici, exist si eu pe lumea asta, dar tu nu ai timp sa ma vezi! Seara, cand ajungi acasa, nici nu ma asculti, privesti prin mine, preocupat de problemele tale. Esti prea obosit sa mai vrei sa ma asculti si pe mine. Crezi ca banii si cadourile ma compenseaza? Nu, nu ma compenseaza! Sunt buni prietenii mei, pentru ca ei au timp pentru mine!"

Si, uite asa, problemele se agraveaza si copilul premiant din clasele 1-4, ajunge corijent si chiar repetent, chiuleste, se drogheaza , devine un "nonconformist". Cei mai multi din acesti copii au stima de sine scazuta, iar parintii le intaresc aceasta stima scazuta: esti un prost, un derbedeu, un vagabond, un nimeni! Si, copilul, incepe sa creada ca nu e bun de nimic!

Am vazut de-a lungul timpului copii care s-au pierdut doar pentru ca parintii nu au avut timp pentru ei. Parintii ajung sa dea neputinciosi din umeri si sa spuna "sa rezolve altcineva problema, psihologul, serviciile de protectie, scoala si, chiar mai grav, scoala de corectie!"

Cred, dragi parinti, ca e timpul sa ne uitam mai atent la copilul nostru, sa-l vedem cu alti ochi, sa-i oferim din timpul nostru! Pana nu e prea tirziu!

Nu am avut nicidecum intentia sa culpabilizez pe nimeni si eu am facut greseli ca parinte, numai ca am deschis ochii la timp!

Va atrag atentia, sa deschideti ochii si sa priviti dincolo de cuvinte, sa fiti atenti, mai ales la cele nespuse!

Astept cu nerabdare comentariile voastre!

află despre ONG și despre activitățile noastre...
răspunsuri la scrisori, ascultă o poveste, află despre drepturile copiiilor, alte informatii...
pagină dedicată adultilor, cu subiecte de interes pentru ei, teme de discutie si de reflectie...
desene, fotografii sau istorioare trimise de voi, forum, chat-ul copiiilor...
pagina de contact
forum
înscrie-te și spune-ți părerea despre lucrurile care te interesează!